Acum mi se pare putin amuzant si pueril textul de mai jos, dar some things never change, desi daca l-as scrie acum, as folosi alta exprimare. Am cam renuntat la tricourile cu trupe, in schimb mi-am luat kilt :-) Nu ma intereseaza ca sta cineva sa caste ochii dupa mine ca sunt in „fusta” pe strada, atata timp cat nu deranjez pe nimeni si atata timp cat eu ma simt bine in postura respectiva (inca ma gandesc daca sa iau si un cimpoi sau nu :-) ). Textul de mai jos e scris in aceeasi perioada cu cel despre EQ (si pentru acelasi curs).

Mirajul interpretarii (sau musca ce credea prea multe)

“The finest clothing made is a person's skin, but, of course, society demands something more than this”, a spus Mark Twain. Societatea „cere”, iar noi incercam sa dam cat mai mult si cat mai bine.

Cum ma imbrac eu? Normal. Cel putin asa consider. Ca altii aleg sa creada altceva prin interpretare, problema lor. Mai mult ca sigur ca ma aflu in fereastra oarba, doar din cauza acestei „nevoi”.

Sigur ca noi comunicam ceva prin felul in care ne imbracam, dar in acelasi timp „a man hasn't got a corner on virtue just because his shoes are shined”, a spus Anne Petry. O persoana poate fi si este influentata de felul in care se imbraca interlocutorul; bineinteles ca o persoana mai „ingrijita” este mai „persuasiva” decat una mai „haotica”.

Cred ca influenta asupra unei persoane pe care o are imbracamintea se imparte egal intre o comunicare constienta si una inconstienta. De multe ori se intampla sa ne imbracam la repezeala cu ceva in care suntem convinsi ca aratam bine si suntem convinsi ca transmitem impresia pe care o dorim, dar rezultatul este departe de cel dorit.

Cine nu a judecat vreodata pe cineva dupa modul in care acesta se imbraca? Probabil ca nimeni. Cand vezi un tip pe strada cu blugi negri, tricou cu Metallica, cercei si lanturi, automat devine rocker, si potrivit conceptiei majoritatii romane, un pierde-vara (ca sa folosesc un termen mai bland). Desigur in multe cazuri poate asa si este (lucru perfect aplicabil si la alte "culturi muzicale", dar in acelasi timp, sunt foarte multi „rockeri” romani care au pozitii de conducere sau joburi importante in diverse domenii atat in tara cat si in strainatate (cel mai faimos exemplu fiind Microsoft-ul probabil).

Pentru mine, expresia fetei conteaza foarte mult daca judec pe cineva dupa imbracaminte, cel putin acum. Am avut si eu aceeasi interpretare a unui personaj „negru” cu belciuge si lanturi: dupa expresia fetei am conchis ca intr-adevar n-are nici o idee vis-a-vis de ce vrea sa faca cu viata lui (expresia aceea usor pierduta, si aerul de "I don't give a .."). Dupa ce am intrat in vorba cu el am constatat ca am avut dreptate: „Frate eu sunt rocker, asa trebuie sa ma imbrac, imi place negrul, altceva nu mai conteaza”. Ma intreb oare cu o conceptie atat de limitata cat de mult succes o sa aiba in viata pe plan profesional, pentru ca aceasta conceptie presupune in majoritatea cazurilor si o „rebeliune” fortata si o reprimare a sinelui care nu poate duce la nimic bun, mai ales in comunicarea interpersonala.

Aceeasi interpretare am facut-o, ceva vreme mai tarziu, in cazul unui alt rocker. Dar de data aceasta am ramas surprins: olimpic international la informatica, vanat de universitati de elita din afara tarii, o groaza de medalii si premii, si un plan destul de solid pentru viitor. L-am intrebat de ce se imbraca asa si daca nu ii e frica de reactia societatii. Raspunsul a fost simplu si clar: „Pentru ca asa ma simt eu bine. Nu poate sa-mi fie frica de reactia societatii pentru ca mi-am demonstrat deja valoarea si continui sa o fac”. Asta se intampla in timpul liceului. De atunci am adoptat si eu aceeasi „tactica”. Nu pot sa spun ca am avut de suferit catusi de putin pana acum.

Sigur si eu mai am momentele mele in care ma imbrac ca un rocker: pantaloni negri, tricou cu numele unei trupe, geaca de motor, inele, etc. Stiu ca sunt privit ca un rocker, dar nu ma afecteaza gandirea limitata a unora, cu atat mai mult cu cat nu exista nici o interactiune (caz in care stiu cat de usor se poate schimba o perceptie).

Adevarul e ca la mine alterneaza destul de des modul de a ma imbraca: intr-o zi sunt cu geaca de motor pe mine, si in urmatoarea sunt la costum si la cravata. Imi plac ambele stiluri. Totul depinde de starea de spirit. N-as putea sa spun exact ce cred altii despre mine dupa felul in care ma imbrac, dintr-un singur motiv: nu ma intereseaza foarte tare. Ma imbrac potrivit situatiei, si potrivit starii din ziua respectiva (evident n-o sa ma duc la un interviu pentru un job cu un tricou cu Metallica pe mine – nici macar nu-mi place Metallica – la fel cum n-o sa ma duc intr-un bar imbracat la costum. Asta sunt eu. Punct si de la capat."

 

Cam asta a fost textul scris in 2003. Ulterior am ajuns si in bar imbracat la costum, si am ajuns si la interviu pentru un job cu un tricou cu Maiden pe mine (si chiar a iesit bine). C'est la vie. In continuare, de multe ori imi spune lumea ca sunt nebun (ori cand sunt in kilt, ori cand sunt in pantaloni scurti la 10 grade). Am observat insa ca incet-incet se obisnuiesc toti cu ideile mele. E mai important sa te simti tu bine in pielea ta, decat sa te ghidezi mereu dupa feedback-ul primit din partea celorlalti.